Skip to content

Trenul vietii

15/01/2011

Prima data cand am ales sa scriu un blog …acum cativa ani in urma a fost pe Netlog .Am schimbat cateva conturi de atunci dar totusi ” prima dragoste” nu se uita si am ramas intr-un final …cumva si acolo. Mi-am facut si cativa prieteni si alergand astazi printre blogurile lor am gasit asta:

„Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm cât un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
< Am trăit şi n-am ştiut > „

Blogul apartine amicei mele  eu_o_enigma.

Anunțuri

From → Poezie

6 comentarii
  1. curios,versurile ne reprezinta,sau cel putin pe mine

    • si eu m-am regasit in ele si de asta mi-am permis sa le postez

  2. foarte frumos! imi place :*

    • si mie mi-au placut enorm de mult.

Trackbacks & Pingbacks

  1. ..s-a stins.. un vers… « Onlycontrovento's Blog
  2. I dare you, dare not refuse me « Unde nu se întâmplă mare lucru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: